Unii dintre cei mai importanți și mai vizibili senzori ai evoluției sociale sunt, fără îndoială, instituțiile. Modul lor de structurare, organizare și operare și mai cu seamă randamentul lor reflectă în cel mai direct mod posibil maturitatea unei societăți, conștiința ei publică și capacitatea de a se organiza, dinamiza și funcționa în interesul cel mai bun al membrilor ei. 
Este de la sine înțeles că nicio comunitate, indiferent de mărimea și dimensiunile ei, nu poate funcționa în lipsa a doi piloni fundamentali: legislația și instituțiile. În ambientul lor se derulează întregul sistem de relații care ne definesc ca oameni, începând de la viața cotidiană personală și până la raporturile dintre marile state și organizații internaționale. Și pentru că instituțiile și instituționalizările sunt factori de neînlocuit în dinamica socială și traversează un proces continuu de ameliorare operațională, este firesc ca ele să se afle mereu sub lupa cercetărilor istorice. Instituțiile nu pot fi desprinse de evoluția socială generală pe care o reflectă cu fidelitate, iar rolul și varietatea lor a crescut enorm în contemporaneitate, odată cu diversificarea și reînnoirea gamei de profesiuni, cu accelerarea progresului tehnologic și cu creșterea preocupărilor pentru siguranța, sănătatea, educația, drepturile și confortul indivizilor. Desigur, ținând cont de copleșitoarea varietate a instituțiilor care acoperă toate domeniile de activitate, au existat și există numeroase cercetări, în majoritatea lor cu un caracter monografic, menite a le valoriza trecutul.
 Este tocmai rațiunea pentru care conferința noastră își propune a pune în dezbatere câteva chestiuni legate de investigarea unui atare subiect amplu. Intenționăm să propunem teme pe marginea unor aspecte și metodologii actuale de cercetare a istoriei instituțiilor, să evidențiem raportul dintre ele și ambientul social în care au performat, să decantăm în ce măsură constituirea lor este rezultantă a unor cerințe interne sau a unor modele externe, să cuantificăm eficiența lor în funcție de componenta umană care le-a operat, să observăm locul lor între tradiție și progres și, desigur, să notăm rolul lor în promovarea intereselor naționale pe parcursul istoriei. Propunerile de comunicări pot fi de istorie românească sau universală.
În afară de cele propuse mai sus, suntem însă deschiși și față de cercetările monografice dedicate celor mai variate tipuri de instituții (suprastatale, statale, politice, administrative, economice, juridice, profesionale, științifice, culturale, educaționale, de sănătate, sportive etc.), în măsura în care ele se fundamentează pe investigații temeinice, au un spirit novator și relevă potența de a alimenta cu informații inedite circuitul istoriografic.